Cercetătorii americani au creat un tip de ață dentară cu senzori integrați, care poate măsura stresul. Însă același dispozitiv ar putea fi adaptat și pentru monitorizarea unor afecțiuni precum diabetul, bolile de inimă și cancerul.
Stresul cronic poate duce la creșterea tensiunii arteriale și a riscului de boli cardiovasculare, la scăderea imunității, anxietate și depresie. Din păcate, instrumentele disponibile pentru monitorizarea stresului sunt adesea imprecise sau costisitoare, bazându-se pe chestionare auto-raportate și evaluări psihiatrice.
Mai mulți ingineri de la Universitatea Tufts au conceput dispozitivul care poate măsura cu ușurință și acuratețe cortizolul, hormonul stresului, în timp real. În plus, spun ei, acesta ar putea fi adaptat și pentru măsurarea altor indicatori.
”Nu voiam ca măsurarea stresului să devină o sursă suplimentară de stres, așa că ne-am gândit: putem face un dispozitiv de monitorizare care să devină parte…

